M***** L* L*************
InculpatP***** R*****
MartorA******* I*********** - R*********** P*** C****** I********* A** P****** M****************
Parte civilăM******** C********** - R*********** P*** C****** I********* A** P****** M****************
Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul M L, domiciliat în împotriva sentinţei penale nr. 10 din 18.02.2009 a Tribunalului Sălaj, pe care o desfiinţează doar sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei . Pronunţând o nouă hotărâre, în aceste limite, Obligă pe inculpatul M L să plătească despăgubiri civile în sumă de: 6469,3 Euro către partea civilă AI şi, respectiv, suma de 1495,06 Euro către partea civilă M C, ambele prin reprezentant legal P M D – ; respinge restul pretenţiilor civile formulate în cauză. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. Stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 50 lei, onorariu parţial pentru apărător din oficiu ( av. Rauca Damian Andreea) sumă ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu părţile civile. Pronunţată în şedinţa publică din 3 noiembrie 2009.
Cauza s-a amânat la cererea inculpatului în vederea studierii raportului de expertiză şi achitării onorariului pentru expert.
Amânarea cauzei faţă de lipsa apărătorului ales al inculaptului M.L.
Amânare fata de lipsa expertizei medico-legale. Amânată cauza pentru data de 22 septembrie 2009.
Amânare la cererea expertului pentru depunerea raportului de expertiză.
Amânare pentru efectuarea expertizei contabile.
Amânare pentru efectuarea unei expertize contabile.