B*** E********
CondamnatÎn baza art. 195 c.p.p. admite sesizarea din oficiu a Judecătoriei Ploieşti privind îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei penale nr. 1886/15.10.2009 a Judecătoriei Ploieşti, în sensul că din eroare s-a reţinut ca că numele mamei condamnate, data naşterii acesteia şi sentinţa penală prin care acesta a fost condamnată ca fiind Emilia, 16.10.1974, sent.pen. nr. 412/2008 pronunţată de Judecătoria Bucureşti sector nr.1, în loc de Elisabeta, 12.01.1968, sent.pen. nr. 262/2004 pronunţată de Tribunalului Braşov, cum corect ar fi fost. Numele mamei condamnatei este Elisabeta, data naşterii-12.01.1968, nr.sent.pen. - 262/2004 , iar instanţa Tribunalul Braşov. În baza art. 192 alin 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.10.2009.
Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului de Femei Târgşor, privind pe condamnata B*** E********, fiica lui Natural şi Emilia, născută la data de 16.10.1972, în Bucureşti, sector nr.6, C.N.P. *********0029, în prezent aflată în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 412/2008, pronunţată de Judecătoria Bucureşti, sector nr.1, şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnată de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.10.2009.