M**** T******
ReclamantN***** F*****
ReclamantM******** A******
ReclamantT******** C*******
ReclamantR***** N******
ReclamantRespinge ca nefondată acţiunea. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 8.12.2010.
la cererea apărătorului reclamanţilor.
adminiatrare probe
Disjunge judecarea cauzei în privinţa reclamanţilor ce au domiciliul în circumscripţia teritorială a Tribunalului Bucureşti şi Tribunalului Giurgiu şi admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Teleorman pentru aceşti reclamanţi. Dewclină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti în ce priveşte pe reclamanţii Savu Ion şi Cotoi Gheorghe. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu în privinţa reclamantei Caţan Letiţia Felicia. Amână judecarea cauzei pentru ceilalţi reclamanţi. Stabileşte termen de jduecată la data de 13 septembrie 2010. Dispune citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Cu recurs în termend e 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2010.
Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţonale. Stabileşte termen de judecată la 15 septembrie 2010. Dispune citarea părţilor. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare în ce priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 23 iunie 2010.
Admite cererea pârâtei privind sesizarea Curţii Constituţionale. În temeiul dispoziţiilor art.29 alin.4 din legea nr.47/1992 republicată dispune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.298 alin.2 ultima liniuţă din Legea nr.53/2003. In temeiul dispoziţiilor art.29 alin.5 din legea nr.47/1992 dispune suspendarea judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Pronunţată în şedinţă publică azi 10 iunie 2009.