B**** E*****
ReclamantS* E************ C** S*
PârâtRespinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de intimată. Ia act de renunţarea contestatorului la solicitarea privind reîncadrarea pe funcţia de şef district. Respinge acţiunea contestatorului B**** E*****, împotriva deciziei nr.2/3/1610/12.05.2009 emise pe seama sa de intimata S.C. ELECTRIFICARE CFR S.A., Respinge petitul ce are ca obiect obligarea intimatei la plata drepturilor salariale faţă de contestator, reprezentând diferenţe între funcţia avută anterior retrogradării din funcţie şi până la data pensionării. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, din data de 18.01.2010.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 18.01.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.12.2009.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către părţi. Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2009.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.10.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 05.10.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.09.2009.