B*** I**
ReclamantS* V******* C****** S**
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 06 2011
Suspendă soluţionarea cauzei, potrivit art.242 pct.1 Cod proc.civ., până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 22.03.2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către părţi, în sensul acordării unui termen în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă. Dispune decăderea pârâtei din proba testimonială. Se citează martorii propuşi de către reclamantă, Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 01.02.2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către apărătorul pârâtei, în sensul acordării unui termen pentru imposibilitate de prezentare, din motive medicale. Se atrage atenţia pârâtei asupra prevederilor art. 723 Cod proc.civ., în sensul de a-şi exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă, având în vedere că nu a nominalizat martorii propuşi aşa cum s-a obligat. Se citează martorii Măndiţă Gheorge, domiciliat în Piteşti, Bld Nicolae Bălcescu, bl.S5, sc.A, ap.21, et.6, judeţ Argeş, şi Niţă Daniel, domiciliat în comuna Merişani, sat Borleşti, judeţ Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 01.02.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 07.12.2009.
DISPUNE Admite pentru pârâtă administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul reclamantului, precum şi a probei testimoniale cu doi martori. Pune în vedere reclamantului să se prezinte personal la interogatoriu, precum şi martorului Măndiţă Gheorghe să se prezinte la termenul următor pentru a fi audiat. Pune în vedere pârâtei să depună cu listă în termen de 5 zile numele şi adresele martorilor încuviinţaţi, sub sancţiunea decăderii din probă. Se citează martorul Niţă Daniel, domiciliat în comuna Merişani, sat Borleşti, judeţ Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 7.12.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 26.10.2009.
DISPUNE Admite cererea formulată de către pârâtă, prin apărător, în sensul acordării unui termen pentru a-şi formula apărările, precum şi pentru a răspunde la interogatoriul formulat. Se citează martorii propuşi de către reclamant, respectiv numiţii Măndiţă Gheorghe, domiciliat în Piteşti, Bdul Nicolae Bălcescu, bl.S5, sc.A, ap.21, et.6, judeţ Argeş, şi Niţă Daniel, domiciliat în comuna Merişani, sat Borleşti, judeţ Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 26.10.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 31.08.2009
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Citează pârâta la adresa indicată la fila 15 din dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei la 31.08.2009. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iulie 2009
DISPUNE Se citează pârâta atât la sediul indicat de către ORC de pe lângă Tribunalul Argeş, respectiv oraş Ştefăneşti, sat Valea Mare-Podgoria, nr.78, judeţ Argeş, precum şi la punctul de lucru, din Piteşti, str. Târgul din Vale, nr.28, judeţ Argeş. Se citează martorii propuşi de către reclamant, respectiv numiţii Măndiţă Gheorghe, domiciliat în Piteşti, Bdul Nicolae Bălcescu, bl.S5, sc.A, ap.21, et.6, judeţ Argeş, şi Niţă Daniel, domiciliat în comuna Merişani, sat Borleşti, judeţ Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 22.07.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 01.06.2009.
DISPUNE Se citează pârâta atât la sediul indicat de către ORC de pe lângă Tribunalul Argeş, respectiv oraş Ştefăneşti, sat Valea Mare-Podgoria, nr.78, judeţ Argeş, precum şi la punctul de lucru, din Piteşti, str. Târgul din Vale, nr.28, judeţ Argeş, cu interogatoriu şi cu menţiunea de a răspunde la acesta conform dispoziţiilor art. 222 Cod proc.civ. Se citează martorii propuşi de către reclamant, respectiv numiţii Măndiţă Gheorghe, domiciliat în Piteşti, Bdul Nicolae Bălcescu, bl.S5, sc.A, ap.21, et.6, judeţ Argeş, şi Niţă Daniel, domiciliat în comuna Merişani, sat Borleşti, judeţ Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 01.06.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.04.2009.
Admite pentru reclamant administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei, precum şi a probei testimoniale cu doi martori Prorogă reiterarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, după administrarea primelor categorii de probe. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosarul cauzei, în termen de 5 zile, interogatoriul pentru a fi comunicat pârâtei, precum şi lista cu numele şi adresele martorilor, în vederea citării acestora, sub sancţiunea decăderii din probă. Se revine cu adresă către ORC pentru a se comunica sediul actual al pârâtei S* V******* C****** S**, să se precizeze dacă aceasta mai desfăşoară activităţi comerciale şi dacă are înregistrat punctul de lucru în Municipiul Piteşti, care sunt acelea şi care sunt sediile. Amână judecarea cauzei la 27.04.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.03.2009.
Pune în vedere reclamantului, prin apărător să precizeze sediul actual al pârâtei, sub sancţiunea suspendării cauzei, potrivit art. 155 1 Cod proc.civ. Se va emite adresă către ORC pentru a se comunica sediul actual al pârâtei S* V******* C****** S**, să se precizeze dacă aceasta mai desfăşoară activităţi comerciale şi dacă are înregistrat punctul de lucru în Municipiul Piteşti, care sunt acelea şi care sunt sediile. Amână judecarea cauzei la 16.03.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.02.2009.