B***** V*****
InculpatB***** V***** I****
Parte vătămatăCondamnă inculpatul B***** V*****, la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod penal, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. Obligă inculpatul să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire şi în perioada executării pedepsei. Dispune confiscarea cuţitului - corp delict. Obligă inculpatul să plătească statului, suma de 2.500 lei cheltuieli judiciare.
Amână pronunţarea la data de 03.02.2010, ora 14,00.
Amână pronunţarea la data de 27.01.2010, ora 14,00.
S-a acordat termen pentru lipsa martorului din lucrări B***** V***** Ionuţ. S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a acordat termen pentru completarea probatoriului. S-a menţinut ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dispus luarea în mod provizoriu a măsurii obligării la tratament medical a inculpatului, până la soluţionarea în fond a cauzei.
S-a acordat termen pentru completarea probatoriului.
Faţă de Hotărârile nr.9/31.08.2009, nr. 10/08.09.2009 şi nr. 11/18-09.2009 ale Adunărilor Generale ale judecătorilor Tribunalului Neamţ şi de Procesul verbal al Adunării Generale a Personalului Auxiliar din cadrul aceleiaşi instanţe din 1.09.2009, amână judecata. Menţine, ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului B***** V*****.
S- acordat termen la solicitarea inculpatului, în vederea pregătirii apărării.S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a acordat termen faţă de lipsa de procedură cu inculpatul. S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Menţine starea de arest a inculpatului.