V**** S********
CondamnatAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Baia Mare privind pe condamnatul V**** S********, fiul lui Mihail şi Angela, născut la data de 07.02.1984, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 3 ani 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 508/2007 a Judecătoriei Baia Mare şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 576/2007, emis de Judecătoria Baia Mare şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Baia Mare, str. Grăncierilor nr. 100/38. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către dna avocat Libotean Ionela. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 05.03.2009.