Dosar 17877/197/2008 din 09.12.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17877/197/2008
Data dosar:
09.12.2009
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.01.2010 la ora 10:00

    Complet: CR3
  • Soluţionare

    Admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva deciziei penale nr.342/A/16.11.2009 a Tribunalului Braşov, pe care o casează în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului Gândac Ion, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală nr. 1089/25.06.2009 a Judecătoriei Braşov. Rejudecând în aceste limite, majorează pedeapsa de la 1 an închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge, prev de art. 87 al 1 din OUG 195/2002. Majorează pedeapsa de 1 an închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev de art 86 al 1 din OUG 195/2002. În baza art. 33 lit a Cp, art 34 lit b Cp aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. Majorează durata termenului de încercare de la 3 ani la 3 ani şi 6 luni. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în favoarea Baroului de Avocaţi Braşov şi se include în cheltuielile judiciare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 13.01.2010.

    Hotarare 18/R din 13.01.2010

Flux dosar


Actualizare GRPD