M********* J******** B********
PârâtM********* E******** Ş* F********* B********
PârâtC***** D* A*** A*********
PârâtT********* H********
PârâtB**** V******
ReclamantRESPINGE ACŢIUNEA FORMULATĂ DE RECLAMANŢI.FĂRĂ CHELTUIELI DE JUDECATĂ.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 15 IANUARIE 2010 PENTRU A SE DEPUNE CONCLUZII SCRISE.
Având în vedere lipsa de procedură cu reclamanta Iliasă Mirela şi pentru ca reclamanţii să depună actele solicitate
Faţă de lipsa de procedură cu părţile
Constatând în timpul deliberărilor lipsa de procedură cu reclamanţii Pârvu Alina, Cozma Simona, Irimie Leontina, Păunescu Dorica, Ilie Georgeta, Todea Doina, Olaru Rodica, Moţa Rodica, Giurgiu Dorina, Trifon Felicia şi Mara Daniela, care nu au fost citaţi personal iar pe citaţia reclamantei B**** V****** nu s-a făcut menţiunea că este mandatară şi pentru aceşti reclamanţi,
Având în vedere lipsa unui membru din completul de judecată, dosarul neputând fi soluţionat în această situaţie,
amânat pronunţarea la 28.09.2009 pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise.
În baza dispoziţiilor art.114 pct.5 Cod procedură civilă numeşte mandatar în cauză pe reclamanta B**** V****** şi pentru comunicarea întâmpinării cu reclamanţii
Pentru ca reclamanţii să-şi precizeze punctul de vedere faţă de excepţia invocată de către pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice privind lipsa calităţii procesuale pasive