D*********** M****
Intimat PârâtS********* A**** T**** M****
Recurent ReclamantC******** J******* M****
Intimat Chemat în garanţieRespinge ca nefondat recursul declarat de Sindicatul ACORD Tg-Mureş.
Amână pronunţarea la 6 mai 2009.
-amânat pentru comunicarea înscrisurilor depuse la dosar cu chematul în garanţie, C******** J******* M**** şi pentru studiul acestor înscrisuri,
Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Simona Mureşan cu referire la soluţionarea dosarului nr.1795/102/2008 al Curţii de Apel Tg. Mureş, cu termen de judecată la 9 aprilie 2009. Completul de judecată care va soluţiona recursul va avea aceiaşi compunere ca şi completul care a soluţionat prezenta cerere de abţinere. Încheierea nu este supusă căilor de atac.
amânat în vederea studiului întâmpinării şi pentru soluţionarea declaraţiei de abţinere formulată de d-na judecător Simona Mureşan,