D****** M*****
PetentI*** - S** B***** A 1
IntimatAdmite, în parte, plângerea formulată de petentul DM, în contradictoriu cu intimatul IGPR - SPA BIROUL A 1 cu sediul în mun. Bucureşti, sector 5, str. George Coşbuc, nr. 83-85. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii şi a sancţiunilor complementare aplicate petentului prin procesul – verbal seria CC nr. 4243791/09.11.2009 cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului - verbal. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2010
Amână judecarea cauzei la data de 29.04.2010, pentru când se citează intimatul şi martorul Capătă Maria din mun. Rm. Vâlcea, str. Râureni nr. 156, jud. Vâlcea Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Martie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de petent, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor şi a întâmpinării comunicate la acest termen. Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri şi proba cu un martor. Ia act de susţinerile apărătorului petentului în sensul că se obligă să prezinte martorul necitat în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 25.03.2010, pentru când se citează intimatul, petentul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Februarie 2010