Ş***** N******
CondamnatRespinge sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Segarcea , privind înlocuirea amenzii penale în cuantum de 500 lei, aplicată condamnatului Ş***** N******, prin sentinţa penală nr. 128/15.03.2004 a Judecătoriei Segarcea, cu pedeapsa închisorii, ca neântemeiată . În baza art 192 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.01.2010.
Faţă de cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public cu privire la necesitatea întocmirii unei adrese către Consiliul Local CERĂT , în vederea efectuării unei anchetei sociale privind situaţia materială a condamnatului şi posibilităţile de plată ale amenzii penale aplicate acestuia, o va încuviinţa şi va dispune