G*********** O*******
PetentI************ D* P****** A* J*** A**** - S***** A****
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul GO,, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUD. ARGES - S.P.R. ARGEŞ sediul în mun. Pitesti, jud. Argeş. Anulează procesul verb al de contravenţie seria CC nr. 4468928/2009 întocmit de IPJ Argeş – SPR. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2010
Admite probele cu înscrisuri şi un martor solicitate de apărătorul petentului, în temeiul art. 167 C. proc.civ. Pune în vedere acestuia să prezinte martorul necitat în vederea audierii sale. Se citează intimatul cu menţiunea de a înainta materialul probator în baza căruia a fost întocmit procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 4468928/2009 Amână judecarea cauzei la 20.04.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2010
Admite cererea formulată de apărătorul petentului. Se citează intimatul cu copia plângerii şi a înscrisurilor depuse în susţinerea acesteia, sens în care se desprind filele 8-12 din dosar conform art. 114/1 alin.2 C. proc. civ., precum şi cu menţiunea de a înainta materialul probator în baza căruia a fost întocmit procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 4468928/2009. Amână judecarea cauzei la 23.03.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2010