C****** A***** V*******
PetentI************ D* P****** A* J******** N****
IntimatAnuleaza procesul verbal.
În vederea vizionării DVD-ului şi avînd nevoie de timp pentru a delibera, D I S P U N E Amînă pronunţarea la data de 16.03.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.03.2010.
În temeiul disp. art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciind că probele solicitate sunt legale, pertinente şi concludente pentru justa soluţionare a cauzei, le încuviinţează astfel cum au fost solicitate. În vederea administrării probatoriului, D I S P U N E Pune în vedere avocatului petentului să depună la dosar în termen de 5 zile lista cu numele şi adresa martorului, iar în caz contrar să asigure prezenţa martorului în vederea audierii la termenul următor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.03.2010 completul Cc2, ora 9,30, pentru când petentul primeşte termenul în cunoştinţă; - se va repeta procedura de citare cu organul constatator; - se va emite adresă organului constatator pentru a ne comunica înregistrarea video a contravenţiei, după ce avocatul petentului va depune la dosar suportul magnetic în format DVD – blank. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.01.2010.