D****** F********* E******
Recurent PârâtD****** S****** C*******
Recurent PârâtS* E***** L**** S**
Intimat ReclamantS********* C********** D* C***** C******
Intimat PârâtP******* P*******
Intimat PârâtÎNCHEIERE DIN DATA DE 15.10.2009. Pronunţare amânată la data de 22 octombrie 2009. DECIZIA NR.1130 DIN 22 OCTOMBRIE 2009. Respinge recursul. Respinge cererea intimatului reclamant pentru cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Prorogă discutarea cererii de suspendare a cauzei, formulată de avocat Costache Marius, la data de 02 iulie 2009. Pune în vedere părţilor ca, până la următorul termen de judecată, să depună dovada soluţionării plângerii penale aflate pe rolul Judecătoriei Craiova, înregistrată sub numărul 16314/215/2008. Având în vedere şi Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Craiova, de la data de 31 august 2009, instanţa va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată.
Prorogă discutarea cererii de suspendare a cauzei. Pune în vedere părţilor ca, până la următorul termen de judecată, să depună dovada modului de soluţionare a plângerii penale aflate pe rolul Judecătoriei Craiova, înregistrată sub numărul 16314/215/2008.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de recurenţii pârâţi D****** F********* E****** şi D****** S****** C*******, pentru angajare apărător.