C******* I****
ReclamantC******* D******
ReclamantS***** I*******
ReclamantS***** M******
ReclamantG******** N* N******
PârâtAdmite cererea
Amână pronunţarea la data de 01.02.2012
Pentru lipsă de procudură
Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să depună la dosarul cauzei dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 51,64 lei pentru cererea de partaj şi pentru cele 2 perfectări taxă judiciară de timbru în cuantum de 1442,28 lei. Acordă un nou termen de judecată la data de 14.12.2011 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC.
Încuviinţează, ca întemeiată, cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de către reclamanţi prin apărători în vederea studierii raportului de expertiză înmânat la acest termen de judecată şi a formulării de eventuale obiecţiuni. Rectifică conceptul de citare în sensul radierii de pe acesta a defunctului FLOREA C.CONSTANTIN, moştenitorii acestuia fiind deja introduşi în cauză, respectiv pârâţii DAVID CARMEN, DĂSCĂLESCU TINCA, OPINCARE DANIELA, PĂDURARU MARIA şi CIURCILĂ ELENA. Se va emite adresă către B.L.E.T BACĂU cu menţiunea de a proceda la virarea în contul d-lui expert a onorariului la expertiză. Acordă un nou termen de judecată la data de 23.11.2011 ora 13 C30 pentru când se vor cita primii 4 pârâţi cu copie de pe raportul de expertiză Custură Petru, ceilalţi pârâţi cu menţiunea că au posibilitatea de a se prezenta personal la Compartimentul Arhivă al Judecătoriei Bacău în vederea studierii raportului de expertiză Custură depus la dosarul cauzei şi a formulării de eventuale obiecţiuni; pârâtul GRĂDINARU NECULAI şi cu menţiunea de a se prezenta personal în vederea administrării probei cu interogatoriu.
Se va emite adresă către S.P.C.L.E.P BACĂU cu menţiunea de a înainta la dosarul cauzei extras de uz oficial de pe certificatul de deces la defunctului FLOREA C.CONSTANTIN fiul lui Fglorea Constantin şi Florea Leonora, născut la data de 19.12.1961 în com.Mărgineni, certificat de deces nr.DZ 30065, Se va reveni cu adresă către d-l expert Custură Petru cu menţiunea de a proceda la efectuarea şi depunerea raportului de expertiză necesar soluţionării prezentei cauze, sub sancţiunea amendării cu suma de 500 lei. Acordă un nou termen de judecată la data de 19.10.2011 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC, pârâtul GRĂDINARU NECULAI cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.
Pune în vedere av.Bogdan Iuliana să depună la dosarul cauzei copie de pe certificatul de deces al numitului FLOREA C.CONSTANTIN precum şi lista cu numele şi adresele moştenitorilor acestuia. Se va emite adresă către d-l expert Custură Petru cu menţiunea de a proceda la efectuarea şi depunerea raportului de expertiză necesar soluţionării prezentei cauze. Se va rectifica conceptul de citare în sensul : • radierii de pe acesta a defuncţilor DRUGĂ MARIA şi GRĂDINARU ION pentru care au fost introduşi în cauză moştenitorii, • corectării numelui pârâtei PUŞCAŞU ( fostă GRDĂDINARU ) LENUŢA în PUŞCAŞU LENUŢA, Acordă un nou termen de judecată la data de 06.09.2011 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC.
.Acordă un nou termen de judecată la data de 24.05.2011 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC, pârâtul GRĂDINARU NECULAI cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.
.Acordă un nou termen de judecată la data de 22.03.2011 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC, GRĂDINARU NECULAI şi cu menţiunea de a se prezenta personal în instanţă în vederea administrării probei cu interogatoriu.
.Acordă un nou termen de judecată la data de 01.03.2011 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC.
.Încuviinţează, ca întemeiată, cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulat de către av.Bogdan Iuliana. Acordă un nou termen de judecată la data de 08.02.2011 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC.
.Se va rectifica conceptul de citare astfel cum a fost precizat de av.Bogdan Iuliana în sensul că pârâta GRĂDINARU MARIA se numeşte de fapt GRĂDINARU MARICICA, că pârâtul GRĂDINARU VASILE se numeşte de fapt GRĂDINARU VASILICĂ şi că pârâta PUŞCAŞU (GRĂDINARU) LILIANA se numeşte de fapt PUŞCAŞU LENUŢA Se va reveni cu adresă către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU cu menţiunea de a înainta la dosarul cauzei extrase de uz oficial de pe certificatele de naştere şi de căsătorie ale pârâtelor GRĂDINARU MARICICA şi PUŞCAŞU LENUŢA. Acordă un nou termen de judecată la data de 18.01.2011 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC.
.Acordă un nou termen de judecată la data de 07.12.2010 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC.
Ia act de completarea la acţiune formulată de reclamanţi prin apărător. Rectifică conceptul de citare în sensul că : • Pârâtul DRUGĂ NECULAI se numeşte de fapt DRUGĂ CULIŢĂ, • Pârâta GRĂDINARU LILIANA se numeşte de fapt PUŞCAŞU ( fostă Grădinaru ) LILIANA. Introduce în cauză în calitate de pârâtă-moştenitoare a defunctului Se va emite adresă către PRIMĂRIA COMUNEI MĂRGINENI în sensul de a înainta la dosarul cauzei, pentru uz oficial : • extrase de pe actele de stare civilă al pârâtului DRUGĂ CULIŢĂ ( NECULAI ), • anexa 24 după DRUGĂ CULIŢĂ ( NECULAI ), • anexa 24 după defunctul DRUGĂ IOAN – fiul lui Ion şi al Mariei, căsătorit cu Drugă Maria la data de 05.08.2005. Se va emite adresă către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BACĂU în sensul de a înainta la dosarul cauzei extrase, pentru uzul oficial, de pe actele de stare civilă ale pârâtului DRUGĂ CULIŢĂ ( NECULAI ). Se va emite adresă către S.P.C.L.E.P BACĂU în sensul de a comunica domiciliul actual la pârâtei DRUGĂ ANDREEA. Acordă un nou termen de judecată la data de 09.11.2010 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC.
Se va rectifica conceptul de citare în sensul că pârâta GRĂDINARU LILI se numeşte de fapt GRĂDINARU LILIANA. Se va reveni cu adresă către PRIMĂRIA COMUNEI MĂRGINENI în sensul de a înainta la dosarul cauzei extrase de uz oficial de pe următoarele acte de stare civilă : 1. – certificatul de naştere şi căsătorie al numitei PĂDURARU MARIA – CNP*********0048, fiica lui Leonora şi Constantin Florea, 2. – actele de stare civilă precum şi anexa 24 după DRUGĂ IOAN, fiul lui Drugă Ion şi Drugă Maria, născut la data de 30.01.1953, 3. – actele de stare civilă precum şi anexa 24 şi certificatul de deces al numitului DRUGĂ MARCEL, fiul lui Drugă Ion şi Drugă Maria 4. – actele de stare civilă şi anexa 24 după defunctul DRUGĂ NECULAI, fiul lui Ion şi Maria, precum şi actele de stare civilă ale moştenitorilor acestuia, 5. – certificatul de naştere al numitului GRĂDINARU VASILE, fiul lui Vasile (decedat la data de 26.04.2005) şi Elena, domiciliat în com.Mărgineni, 6. – certificatul de naştere şi de căsătorie al numitei GRĂDINARU LILIANA, fiica lui Grădinaru Vasile (decedat la data de 26.04.2005 şi Grădinaru Elena. Introduce în cauză în calitate de pârâţi pe moştenitorii defunctei VERDEŞ OLGA, respectiv VERDEŞ AUREL şi VERDEŞ GABRIELA. Se va emite adresă către S.P.C.L.E.P BACĂU-EVIDENŢA POPULAŢIEI pentru a preciza domiciliul actual al numiţilor VERDEŞ AUREL şi VERDEŞ GABRIELA cu ultimul domiciliu cunoscut de instanţă în mun.Bacău str.Costache Negri nr.10/C/11, juud.Bacău. Se va emite adresă către S.P.C.L.E.P BACĂU-SERVICIUL DE STARE CIVILĂ pentru a înainta la dosarul cauzei extrase de uz oficial de pe certificatele de naştere al numiţilor VERDEŞ AUREL şi VERDEŞ GABRIELA. Acordă un nou termen de judecată la data de 05.10.2010 ora 13 C30 pentru când se vor cita pârâţii care nu au TC.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 07 septembrie 2010 , ora 13 ,00 . C – 30
08.06.2010
T 11.05.2010
T 30.03.2010 C30
02.03.2010