B**** A******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgşor, privind pe condamnata B**** A******, fiica lui Alexandru şi Angela, născută la data de 22.11.1979, în Bucureşti, C.N.P. *********0017, în prezent aflată în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1861/2005, pronunţată de Judecătoria Bucureşti-sector nr.3 şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnată de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.10.2009.