B**** K**** M****
ContestatorD********* – B****** D* P****** R******
IntimatS******* P*** G******
Intervenient FORŢATAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul B**** K**** M**** în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie Rutieră, şi intervenientul forţat S******* P*** G******, asigurători fiind S.C. Generali Asigurări S.A. şi S.C. B.C.R. Asigurări S.A., împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 3148462 din data de 24.11.2009. Anulează în parte procesul-verbal de contravenţie în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 195/ 2002. Exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale în cuantum de 240 de lei. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pentru a se comunica contestatorului o copie de pe întâmpinare.
Pentru a se comunica relaţiile solicitate de la Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
Pentru lipsă de procedură şi pentru a se cita intervenientul forţat şi asigurătorii.