O**** I*** M****
PetentI************ D* P****** A* J******** H********
IntimatA*** E***
MartorDosar nr. 1869/221/2009 Hot. 19.06.2009 Admite în parte plângerea formulată de petentul O**** I*** M****, cu domiciliul în comuna Poiana Mărului, nr. 281D, jud. Braşov în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** H********, cu sediul în Deva, str. Mihai Eminescu nr. 130, jud. Hunedoara. Anulează procesul-verbal seria CC nr. 2506023/14.03.2008 încheiat de către intimat în privinţa contravenţiei prevăzute de nerespectare a regulilor privind depăşirea prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 şi înlătură măsura amenzii de 240 de lei şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce şi măsura administrativă reţinerii permisului de conducere dispuse pentru această contravenţie. Menţine în rest dispoziţiile procesului verbal. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.06.2009. Preşedinte
Pentru a da posibilitate petentului să îşi angajeze un apărător, în conformitate cu prevederile disp. art 156 C.pr. civ., Totodată apreciind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, probele solicitate, Văzând prevederile disp. art 167 C. pr. civ.,