C******** V*******
PetentConexează dos. nr. 3085/193/2009 la prezenta cauză. Respinge ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petenta C******** V*******, în prezent deţinută în Penitenciarul Botoşani. În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petenta să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 150 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Mustiaţă Marta-Magdalena, delegaţie nr. 707/2009, se va avansa B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2009.
Considerând proba cu ancheta socială, concludentă şi utilă cauzei, instanţa o va admite şi va dispune înaintarea adresei către Primăria Mălini, judeţul Suceava, pentru a le face cunoscut că prin prezenta încheiere de şedinţă s-a admis proba cu ancheta socială solicitată de petentă şi s-a dispus ca până la următorul termen de judecată să se întocmească ancheta socială la domiciliul familiei Cinghinei Ilie din localitatea Mălini, judeţul Suceava, urmând a constata care sunt condiţiile de viaţă ale membrilor familiei şi dacă executarea de către petentă a pedepsei cu închisoarea în regim de detenţie, ar avea consecinţe grave asupra familiei.