S*** G*******
Apelant InculpatÎn baza art. 379 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite apelul declarat de inculpatul S*** G******* (date) împotriva sentinţei penale nr. 76 din 25.03.2009 pronunţată de Judecătoria Urziceni pe care o desfiinţează cu privire la cuantumul pedepsei aplicate şi termenul de încercare. Rejudecând, în baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c şi alin. 2 C.pen., art. 76 lit. d C.pen. condamnă pe inculpatul S*** G******* la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 822 C.pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii. Cheltuielile judiciare avansate de stat inclusiv onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05.06.2009.