B**** A**
IntimatB**** E***
RecurentD**** I**
IntimatADMITE CEREREA.
amână pronunţarea la data de 28.06.2012
Pentru ca reclamanta să depună la dosar dovada achitării diferenţei de onorariu expert sub sancţiunea suspendării judecării cauzei conform art. 155 indice 1 CPC,
Admite cererea de reexaminare
Pentru ca reclamanta să depună la dosar dovada achitării diferenţei de onorariu expert în cuantum de 930 lei sub sancţiunea suspendării judecării cauzei conform art. 155 indice 1 CPC, Pentru a se cita pârâtul D**** I** cu un exemplar al raportului de expertiză depus la dosar cu menţiunea de a se pronunţa asupra acestuia până la termenul de judecată acordat în prezenta cauză.
În vederea depunerii raportului de expertiză,
În vederea depunerii raportului de expertiză,
pentru depunerea raportului de expertiză
În vederea emiterii unei adrese la expertul tehnic auto LUPEA LIVIU cu menţiunea de a efectua lucrarea de expertiză cu obiectivele menţionate în adresa emisă la un termen anterior şi de a depune la dosar raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată încuviinţat în prezenta cauză, într-un număr de 4 exemplare pentru instanţă şi pentru comunicare cu toate părţile. I se va atrage expertului atenţia că tergiversarea depunerii la dosar a raportului de expertiză atrage sancţionarea expertului cu amendă sau înlocuirea acestuia.
În vederea emiterii unei adrese la expertul tehnic auto LUPEA LIVIU cu menţiunea de a efectua lucrarea de expertiză cu obiectivele menţionate în adresa emisă la termenul anterior şi de a depune la dosar raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată încuviinţat în prezenta cauză, într-un număr de 4 exemplare pentru instanţă şi pentru comunicare cu toate părţile, sub sancţiunea aplicării unei amenzi,
În vederea emiterii unei adrese la expertul tehnic auto LUPEA LIVIU cu menţiunea de a efectua lucrarea de expertiză cu obiectivele menţionate în adresa emisă la termenul anterior şi de a depune la dosar raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată încuviinţat în prezenta cauză, într-un număr de 4 exemplare pentru instanţă şi pentru comunicare cu toate părţile, sub sancţiunea aplicării unei amenzi,
În vederea emiterii unei adrese la expertul tehnic auto LUPEA LIVIU cu un exemplar din obiectivele depuse de către reclamant şi încuvinţate de instanţă, cu menţiunea de a depune la dosar raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată încuviinţat în prezenta cauză, într-un număr de 4 exemplare pentru instanţă şi pentru comunicare cu toate părţile, sub sancţiunea aplicării unei amenzi, Pentru ca părţile să achite avansul onorariu expert în cuantum de 600 lei, câte 300 lei fiecare parte,
În vederea emiterii unei adrese la Biroul Local de Expertize Oradea pentru a ne comunica lista cu experţi tehnici auto în vederea numirii expertului, Pentru ca pârâtul să prezinte martorul BELCIUG NICU în vederea audierii la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din acest mijloc de probă,
Pentru ca pârâtul să prezinte martorul BELCIUG NICU în vederea audierii acestuia pentru următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din acest mijloc de probă,
În vederea audierii martorului Belciug Nicu, precum şi pentru a se cita reclamanta să depună la dosar factura fiscală nr. 2730 din 25.09.2009 în copie lizibilă, precum şi cu menţiunea de a mai indica dacă mai are alte probe sau cereri de formulat.
Pentru a se cita martorul Belciug Nicu în vederea audierii precum şi pentru ca reclamantul să depună factura nr. 62730/25.09.2009 în copie lizibilă, În vederea audierii martorului Ghile Marius pe care reclamantul s-a obligat să-l prezinte, amână judecarea cauzie pentru data de 17.09.2010.
proba cu martori
proba cu interogatoriu şi proba cu martori
proba cu interogatoriu
cerere de amanare parat de randul 1 pentru angajarea unui avocat