I****** I*****
PetentM**** M****** G*******
IntimatM**** O*****
IntimatS******** C******* E****
IntimatS******** R*****
IntimatIa act că petentul I****** I***** şi-a retras plângerea formulată împotriva Rezoluţiei nr. 2208/P/2007 din 15 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, menţinută prin Rezoluţia nr. 291/II/2/2009 din 07 mai 2009 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş – în contradictoriu cu intimatele Miu L. Ileana-Cristina, Mareş Manuela-Georgeta şi Suceveanu Cristina-Elena. În baza art. 192 al. 2 C.p.p. obligă petentul la achitarea sumei de 55 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public, iar de la comunicare cu petentul şi intimatele. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 octombrie 2009.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 19 octombrie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 13 octombrie 2009, dată pentru care petentul are termen în cunoştinţă, urmând a se cita intimatele. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 septembrie 2009.
Scoaterea din cauză a numiţilor M**** O***** şi Suceveanu Romică, ce au fost greşit citaţi ca intimaţi. Citarea , în calitate de intimate , a numitelor Miu Ileana Cristina, S******** C******* E**** şi M**** M****** G*******. Amână judecarea cauzei la 15.09.2009, termen pentru care vor fi citat intimatele. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2009