Dosar 18919/233/2009 din 29.09.2009

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18919/233/2009
Data dosar:
29.09.2009
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.11.2010 la ora 09:00

    Complet: CP.2
  • Soluţionare

    Amână pronunţarea la data de 18.11.2010 1. Condamnă pe inculpatul S******* N****** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit.a şi g Cod penal Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a şi c Cod penal raportat la art.76 lit.c Cod penal (faptă săvârşită în data de 03.03.2007). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. 2. Condamnă pe inculpatul R**** A***** S***** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit.a şi g Cod penal Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a şi c Cod penal raportat la art.76 lit.c Cod penal (faptă săvârşită în data de 03.03.2007). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. 3. Condamnă pe inculpatul G***** V******* la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit.a şi g Cod penal Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a şi c Cod penal raportat la art.76 lit.c Cod penal (faptă săvârşită în data de 03.03.2007). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. Constată că partea vătămată S* A****** M***** S**** S* Galaţi nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât prejudiciul a fost acoperit prin restituire. În temeiul art. 191 alin. 1, 2 Cod de procedură penală, obligă pe inculpaţii S******* N******, R**** A***** S***** şi G***** V*******, la plata sumei de câte 275 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

  • Sedinta din data de 05.10.2010 la ora 09:00

    Complet: CP.2
  • Amânat

    TERMEN : 16.11.2010 S1 pentru administrare probatoriu

  • Sedinta din data de 26.07.2010 la ora 09:00

    Complet: CP.2
  • Amânat

    Administrare probe; Termen: 05.10.2010 Sala 1.

  • Sedinta din data de 21.06.2010 la ora 09:00

    Complet: CP.2
  • Amânat

    pentru lipsa nejustificată a martorilor din lucrări în audierea cărora se stăruie amână judecareacauzei la data de 26.07.2010 sala 1, timpul 1;

  • Sedinta din data de 17.05.2010 la ora 09:00

    Complet: CP.2
  • Amânat

    În vederea audierii martorilor din lucrări; Termen: 21.06.2010 Sala 1.

  • Sedinta din data de 12.04.2010 la ora 09:00

    Complet: CP.2
  • Amânat

    În vederea audierii martorilor lipsă; Termen 17.05.2010 Sala 1.

  • Sedinta din data de 15.03.2010 la ora 09:00

    Complet: CP.2
  • Amânat

    În vederea audierii martorilor lipsă; Termen: 12.04.2010 Sala 1.

  • Sedinta din data de 15.02.2010 la ora 09:00

    Complet: CP.2
  • Amânat

    În vederea audierii martorilor lipsă; Termen: 15.03.2010 Sala 1.

  • Sedinta din data de 11.01.2010 la ora 09:00

    Complet: CP.2
  • Amânat

    În vederea audierii martorilor din lucrări; Termen: 15.02.2010 Sala 1

  • Sedinta din data de 02.12.2009 la ora 08:30

    Complet: CP11
  • Amânat

    Pentru lipsa procedurii de citare cu inculpatul G***** V******* amana judecarea cauzei la 18.01.2010 sala 1

Flux dosar


Actualizare GRPD