M**** B*****
InculpatÎn baza art. 149 indice 1 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului M.B. , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de viol şi tâlhărie, prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1 Cod penal şi de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 3 aprilie 2009, mandatul fiind valabil până la data de 1 mai 2009 inclusiv. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (avocat Ş. M.), ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 24 ore de la pronunţare. Soluţionată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 aprilie 2009.