C***** A***
Intimat InculpatAdmite ca fondat apelul introdus de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 296/2008 pronunţată de Judecătoria Hunedoara, judeţul Hunedoara, pentru temeiul prev. de art. 379 al. 1 pct. 2 lit. a C.p.p., desfiinţează parţial sentinţa atacată şi în consecinţă: Stabileşte la 6 luni închisoare pedeapsa pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. şi ped. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 republicată. Înlătură aplicarea disp. art. 64 al. 1 lit. a teza I C.p. reţinută în sarcina inculpatului în condiţiile art. 71 C.p. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Cheltuielile judiciare în apel, în cuantum de 30 lei rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 06.04.2009.