G****** M******* D*****
Intimat ReclamantG****** I*******
Intimat PârâtG****** L*****
Intimat PârâtG****** C*******
Apelant PârâtRespinge apelul.
Apreciind că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale, consfinţite de art. 6 din Convenţie, pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate ; Văzând că subfinanţarea generală a sistemului judiciar afectează nu doar independenţa, ci însăşi existenţa justiţiei ca serviciu public în slujba cetăţeanului, negând România ca stat de drept ; Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiş din data de 31.08.2009, potrivit căreia în materie civilă vor fi soluţionate doar cauzele vizând plasamentul minorilor ; Cum prezenta cauză nu se încadrează în categoria amintită, urmează a amâna judecata la un nou termen
Pentru a da posibilitate intimatului Gavrila Iordache sa-si angajeze aparator in cauza, in temeiul art. 156 C.p.c.,