N********* I**
Intimat ReclamantS***** I**
Recurent PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 13.000 euro în echivalentul în lei la cursul BNR valabil la data efectuării plăţii, cu titlu de pretenţii. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 9.705 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, conform înscrisurilor aflate la dosar. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05.12.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 5 decembrie 2011, pentru când se va cita pârâtul cu menţiunea personal la interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 24.10.2011probe
Incheiere de sedinta din 05.09.2011respinge, ca neîntemeiată cererea de acordare a ajutorului public judiciar
petnru solutionarea cererii de ajutor public judiciar
Incheiere de sedinta din 05.04.2011In temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. suspenda judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toata durata suspendarii.
Incheiere suspendare din 19.01.2010Pune în vedere reclamantului, ca până la termenul următor să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 9700 m.p. şi timbre judiciare în valoare de 5 lei, aferentă valorii precizate în cuprinsul acţiunii, în conf. cu art. 2 alin.1 lit.g din L.146/1997- modificată, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Amânarea judecăţii cauzei la data de 19 ianuarie 2010, termen pentru când se citează pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2009 .