C****** V*****
ReclamantC****** Ş*****
PârâtM********* G****** P*** P*****
PârâtAnulează cererea ca insuficient timbrată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână cauza pentru a da posibilitate reclamantului să achite diferenţa taxei de timbru.
Având în vedere că titularul completului C5, judecător Pinciu Cristina nu mai funcţionează în cadrul Judecătoriei Giurgiu, faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Giurgiu din data de 15.06.2010 prin care s-a dispus desfiinţarea acestui complet, cauzele aflate pe rolul completului C5, începând cu această şedinţă până la epuizare vor fi repartizate prin sistemul ciclic celorlalte complete existente, competente să judece în materia respectivă, potrivit art. 99 alin. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005, sens în care se va amâna soluţionarea cauzei.
Faţă de solicitarea reclamantului prezent personal, în sensul acordării unui termen de judecată pentru a lua la cunoştinţă de raportul de expertiză topografică depus la dosar de către d-l expert Filip Răzvan la data de 07.06.2010, urmează a o admite
În vederea efectuării expertizei topografice de către d-l expert Filip Răzvan, urmează a amâna cauza,
Faţă de cele precizate de reclamantul prezent personal şi asistat, în sensul că imobilul se află la nr. 50 şi constă în anexe şi teren în suprafaţă de 800 mp, va dispune emiterea unei adrese către Primăria Municipiului Giurgiu pentru a se comunica situaţia juridică a imobilului situat în Giurgiu, str. Linia Videle, nr. 50, jud. Giurgiu, urmând a se efectua adresă către d-l expert Filip Răzvan după comunicarea relaţiilor solicitate Primăriei Municipiului Giurgiu, şi pentru ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea, urmează a amâna cauza,
Încuviinţează pentru reclamant proba cu expertiza topografică având ca obiective: identificarea imobilului în litigiu, compus din casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 800 mp, situat în Giurgiu, str. Linia Videle, nr. 52 ( fost nr. 20 anterior nr. 18); schiţă; vecinătăţi; evaluare; de cine este ocupat. Fixează onorariu pentru expertiza topografică în cuantum de 600 lei în sarcina reclamantului, şi în vederea achitării onorariului pentru expertiză, urmează a amâna cauza,
Repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor disjungerea celor 2 capete de cerere Fixează termen de judecată la data de 13.04.2010, cu citarea părţilor
Amână pronunţarea pentru data de 22.03.2010
Pronunţare la data de 16.03.2010
Amână pronunţarea pentru data de 09.03.2010
Amână pronunţarea pentru IAP pentru data de 02.03.2010
Amână pronunţarea pantru IAP pentru data de 23.02.2010
Pentru a se reveni cu adresă către Camera Notarilor Publici a Municipiului Bucureşti, urmează a amâna cauza
În baza art. 167 cod proc. civ., încuviinţează pentru reclamant proba cu 2 martori, pe care îi va nominaliza cu listă, şi în vederea administrării probei, urmează a amâna cauza,
Faţă de cele învederate de către apărătorul reclamantului, în sensul acordării unui termen de judecată pentru a se face dovada că numita Costache Gherghina nu are moştenitori, urmează a amâna cauza,
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Giurgiu, din data de 01.09.2009, prin care s-a stabilit amânarea, fără discuţie, a tuturor cauzelor aflate pe rolul fiecărui complet de judecată, şi acordarea de noi termene, ca urmare a protestului judecătorilor, urmează a amâna judecarea cauzei,
pentru a se face dovada calităţii procesuale pasive a pârâtului M********* G****** P*** P*****
Pentru a se depune de către reclamant relaţiile solicitate, respectiv copie certificat de deces Costache Gherghina şi că aceasta nu are moştenitori, şi pentru a-şi preciza primul capăt de cerere,
Pentru a se preciza exact de către reclamant la care imobil se referă, având în vedere relaţiile depuse azi la dosar de către reprezentantul pârâtului M********* G****** P*** P*****,