A***** P****
Intimat ReclamantS***** R**** P*** M********* F********* P****** - D*** B******* N*****
Recurent PârâtP******** D* P* L**** C***** D* A*** C***
IntimatRespinge excepţia tardivităţii invocată de pârâtul Statul Român.Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu şi în consecinţă, respinge capătul de cerere din acţiunea precizată privind acordarea daunelor morale ca fiind prescris.Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A.P., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, şi în consecinţă:constată caracterul politic al măsurii administrative a internării într-o colonie de muncă, dispuse prin Decizia M.A.I. nr.50/1950 faţă de bunicul patern al reclamantului, defunctul M.B.Respinge ca neîntemeiată cererea privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de antecesoarea reclamantului M.S., formulată de reclamantul A.P., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român- prin Ministerul Finanţelor Publice.Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, azi9iunie 2011.
Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 9 iunie 2011.
Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 2 iunie 2011.
pentru studiul notelor de şedinţă comunicate prin fax de către pârât
în vederea comunicării precizării cu pârâtul
la solicitarea reprez.reclamantului pentru a depune la dosar decizia nr.50/1950
Pentru a preciza temeiul juridic al acţiunii
Pentru audiere martori
lipsă probe
lipsă probe
lipsă probe
Pentru depunerea la dosar a actelor solicitate CNSAS
Pentru efectuarea unei adrese la CNSAS
În vederea audierii martorului DF şi pentru a se reveni cu adresă la CNSAS
revenire adr.f.27 audierea mart. M.C.E.
La cererea reprezentantului reclamantului şi a reprezentantului parchetului pentru studiul întâmpinării
potrivit hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din 31 august 2009.