I************ J******* D* P****** P******
IntimatD*** T***
PetentRespinge plângerea ca fiind neântemeiată. Cu drept la recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.02.2010.
Având în vedere adresa comunicată de Poliţia oraşului Vălenii de Munte (fila 18), prin care se arată că procesul verbal atacat a fost înaintat la Primăria comunei Ceraşu – Serviciul de Taxe şi Impozite,
În baza rolului activ, conform art. 129 alin. 5 raportat la art. 33 alin.1 din OG 2/2001, constatând necesare relaţii de la intimat şi de la Poliţia Oraşului Vălenii de Munte,
Încuviinţează pentru petent în dovedirea plângerii proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu doi martori ale căror nume şi adrese le va depune cu listă în termen de cinci zile pentru a fi citaţi, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere petentului să depună la dosarul cauzei copie de pe procesul verbal de contravenţie. Se va efectua adresă către intimată în sensul de a depune la dosarul cauzei întreaga documentaţie care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie. Amână judecarea cauzei la data de 26 noiembrie 2009, pentru când se vor cita intimata cu copia procesului verbal de contravenţie şi întâmpinarea formulată de petent, precum şi martorii admişi, după indicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 15 octombrie 2009.