R***** A****
ReclamantS* O** M***** S**
PârâtRespinge excepţia prematurităţii înregistrării acţiunii, excepţie invocată de pârâtă şi trecând la soluţionarea cauzei în fond: Admite acţiunea civilă Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 11859,64 lei (reprezentând chirie restantă, majorări de întârziere şi plata utilităţilor) şi la 800 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea la 29 iunie 2009
în vederea administrării probei testimoniale
la cererea reprezentantului pârâtei
având în vedere Hotărârea nr. 11/23.03.2009 a Colegiului de conducere al instanţei, ţinând seama de prevederile art. 99 alin. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarul cu numărul de mai sus a fost repartizat prin sistemul ciclic completului civil nr. 2., al cărui titular este d-na judecător Pop Gabriela; apreciind întemeiată cererea de amânare a reprezentantei reclamantului pentru a studia întâmpinarea pârâtei
cerere de amânare a judecării cauzei formulată de pârâtă, în vederea angajării unui apărător