Dosar 19290/233/2009 din 02.10.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 alin.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19290/233/2009
Data dosar:
02.10.2009
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 alin.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2010 la ora 09:00

    Complet: CP.1
  • Soluţionare

    Încheiere: Amână pronunţarea la data de 29.01.2010. SENTITNA PENALĂ NR. 195/29.01.2010 Hot.: Condamnă pe inculpatul B******* S****** la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată (faptă săvârşită la data de 06.06.2009). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului B******* S****** pedeapsa accesorie constând în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. În temeiul art. 189 C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul B******* S****** la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului B******* S****** asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 alin. 1 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executată pedepsei.

  • Sedinta din data de 09.12.2009 la ora 08:30

    Complet: CP1
  • Amânat

    Termen de judecată: 27.01.2010 SALA 6 CAUZA AMÂNĂRII: - pentru lipsa de procedură cu inculpatul , pentru a se cita martorii din lucrări si obtinerea fisei de cazier judiciar

Flux dosar


Actualizare GRPD