S*** T*****
ReclamantS*** R*****
PârâtC***** B*****
Pârâtadmis în parte acţiunea
Avându-se în vedere protestul judecătorilor organizat la nivel naţional la care a aderat şi Curtea de Apel Timişoara şi Judecătoria Gurahonţ prin Hotărârea Adunărilor Generale din 02septembrie 2009 s-a dispus amânarea cauzei
Comunicarea precizării.
Se va formula adresă la Primăria comunei Buteni
De a preciza petentul III raportat la prev.art.76 alin. 3,4 din Legea nr. 36/1995, de a indica temeiul de drept pentru petitul IV, de a indica cu cine înţelege să se judece, de a depune la dosar actul de adopţie
în vederea depunerii de acte de stare civilă sub sancţiunea art.155/1 C.pr.civ.în vederea achitării taxei judiciare de timbru, se va cita pârâta cu menţiunea la interogator,se va cita martorul
Lipsă procedură . Se va cita reclamantul cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 82 lei şi 1,80 lei timbru judiciar