C*********** S* -**** C******
CreditorS*** P**** S**
DebitorAdmite în parte cererea formulată de creditoarea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Craiova în contradictoriu cu debitoarea S.C. Polux Inc SRL. Somează debitoarea să plătească creditoarei în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere aferente sumei de 144 Euro în echivalentul în lei la valoarea de la data efectuării plăţii, calculate de la data scadenţei, 02.01.2007 în continuare, până la data achitării efective, 08.09.2009. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2009 .
Amana cauza, in conformitate cu Hotararea Adunarii Generale Nr.1 a judecatorilor din cadrul Judecatoriei Craiova, din data de 01.09.2009.