Dosar 1932/232/2008 din 15.05.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1932/232/2008
Data dosar:
15.05.2009
Instanta:
Tribunalul Dâmbovița
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.01.2010 la ora 11:00

    Complet: Penal - C2A - M
  • Soluţionare

    Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul I**** C*********, fiul lui Gheorghe şi Maria, născut la 26.06.1968 în Bucureşti, CNP *********4206, domiciliat în comuna Corbii Mari, sat Ungureni, jud. Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale nr. 103 din 28.04.2009 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 1932/232/2008. Obligă apelantul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, sumă care se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 08 ianuarie 2010.

  • Sedinta din data de 20.11.2009 la ora 8:30

    Complet: Penal - C2A - M
  • Sedinta din data de 06.10.2009 la ora 10:00

    Complet: Penal - C2A
  • Amânat

    Admite cererea domnului avocat Diaconu Viorel şi acordă termen pentru lipsa de apărare a apelantului – inculpat. Citarea apelantului inculpat. Amână cauza la data de 20.11.2009. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.10.2009.

  • Sedinta din data de 07.09.2009 la ora 8:30

    Complet: Penal - C2A
  • Amânat

    Citarea apelantului inculpat. Amână cauza la data de 06.10.2009. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.09.2009.

  • Sedinta din data de 19.06.2009 la ora 8:30

    Complet: Penal - C2A
  • Amânat

    Admite cererea apărătorului apelantului inculpat şi acordă termen pentru lipsă de apărare. Citarea apelantului inculpat. Amână cauza la data de 07.09.2009. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.06.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD