M******** M****
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din OUG 195/2002 condamnă inculpatul M******** M****, fiul lui Constantin şi Elisabeta, născut la data de 13.03.1967, în mun.Orşova, judeţul Mehedinţi, cu domiciliul în mun.Orşova, str.Mihai Eminescu, nr.33, judeţul Mehedinţi, CNP *********1990, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu aplicarea art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b-art.71 C.p. În baza art.81 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art.82 C.p. Potrivit art.359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p., suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p., pe durata termenului de încercare. În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 360 lei reprezentînd cheltuielile judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei, reprezentînd onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.04.2009.
Se va cita martorul iacob Ctin şi se va emite mandat de aducere.
Se vor cita martorii.Se va solicita cazierul inculpatul.