B***** M****** B*****
PetentS* A**** G***** S**
CreditorAdmite excepţia anulării cererii ca insuficient timbrată. Anulează cererea formulată de creditoarea S* A**** G***** S** ca insuficient timbrată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.01.2010.
În raport de prevederile 19 din Legea 146/1997, constatând că taxa judiciară de timbru a fost achitată eronat în contul Primăriei sector 4, deşi creditoarea îşi are sediul în Ploieşti, în vederea citarii BEJ Maghiar Bogdan cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, până la termenul acordat, în contul Primăriei în a cărei raza teritorială îşi are sediul fiscal creditoarea, respectiv în contul Primăriei Ploieşti, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, precum şi pentru a depune ultima filă a titlului executoriu, respectiv sentinţa civilă nr.7797/07.07.2009 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr.7538/281/2009, urmează a amâna cauza, motiv pentru care,