S****** V***** C******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul S****** V***** C******, fiul lui Eugen şi Piticari Nicoleta, născut la data de 31.01.1982, în Târgovişte, judeţul Prahova, CNP – *********2517, în prezent aflat în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 417/2008 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare.
pentru a se solicita Penitenciarului Ploieşti o caracterizare privind pe petent care să cuprindă toată perioada detenţiei