Ş*** A* A****************
Apelant InculpatS* J*** S**
Intimat Parte responsabilă civilmenteM***** V*****
MartorM******* O************
MartorC****** I****
MartorDECIZIA PENALĂ NR. 356/A/19.10.2009 În baza art.379 pct.2 lit.a din C.p.p., admite apelurile formulate de apelanta-parte civilă ANAF Bucureşti şi apelantul-inculpat Şter Alexandru Dumitru împotriva sentinţei penale nr.272 din 03.06.2008 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr.1031/260/2008 numai cu privire la actul normativ în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului, cuantumul pedepsei aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante prev. de art.74 lit.a, b, c şi art.76 lit.d din C.p., durata termenului de încercare, aplicarea pedepsei complementare şi soluţionarea laturii civile a cauzei. Desfiinţează sentinţa penală apelată cu privire la aspectele menţionate, reţine cauza spre rejudecare, iar pe fond: Constată că actul normativ în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului este Legea nr.241/2005 şi nu Legea nr.247/2005, cum greşit s-a reţinut prin sentinţa penală apelată. Reţine în favoarea inculpatului dispoziţiile art.74 lit.a, b, c şi art.76 lit.d din C.p. Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu art.74 lit.a, b, c şi art.76 lit.d din Codul penal de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare. Reduce durata termenului de încercare stabilit în baza art.82 din C.p. de la 4 ani la 3 ani. Înlătură pedeapsa complementară de 2 ani aplicată inculpatului prin sentinţa apelată. În baza art.14, 348 C.p.p. raportat la art.998 Cod civil şi art.1003 Cod civil, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S* J*** S** Dărmăneşti prin lichidator judiciar SC Profesional Tenarus SRL Oneşti la plata sumei de 9007 lei RON către partea civilă ANAF, sumă rămasă de recuperat din prejudiciul total de 17007 lei RON, precum şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii calculate până la data plăţii integrale a prejudiciului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Dispune plata din fondurile M.J. a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 lei către Baroul de av. Bacău – av. Buricea M. În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru apelantul-inculpat şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2009.
Din lipsă de timp pentru deliberare; Amână pronunţarea la data de 19.10.2009 ora 15,00
T.8.10.2009 ORA 9,00 A 2
Având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de av. Buricea Mihaela; Termen 03.09.2009 ora 9 A2
Având în vedere procedura viciată cu apelantele-părţi civile şi intimatul lichidator, faţă de neasigurarea asistenţei juridice din oficiu pentru apelantul inculpat Şter Alexandru Dumitru; Termen 11.06.2009 ora 9 A4