S* R & R G** I**** S**
CreditorS* M** & T******* S**
DebitorC****** I********* M**** M**** M**
LichidatorO** C***
Parte civilăJ********** D**
Parte civilăAprobă raportul final de activitate şi situaţiile financiare finale întocmite de lichidatorul judiciar CII GERGIU MINODORA LETIŢIA în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC M.T. SRL înregistrată sub nr. n consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC M. T. SRL şi radierea debitoarei din registrul comerţului. Descarcă lichidatorul de îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. Dispune notificarea prezentei sentinţe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului judiciar, D.G.R.F.P. Cluj-Napoca şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării menţiunii închiderii procedurii şi radierii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la registratura instanţei specializate. Pronunţată în şedinţa publică din 15 decembrie 2016.
Hotarare 2591/2016 din 15.12.2016pentru intocmirea raportului final
Incheiere de sedinta din 20.10.2016AMÂNĂ CAUZA PENTRU DATA DE 20.10.2016 ÎN VEDEREA ÎNTOCMIRII RAPORTULUI FONDURI ŞI PLAN DE DISTRIBUIRE
Incheiere de sedinta din 19.05.2016AMÂNĂ CAUZA PENTRU DATA DE 19.05.2016 CU ÎNTOCMIREA UNEI ADRESE CĂTRE NOUL LICHIDATOR JUDICIAR
Incheiere de sedinta din 24.03.2016AMÂNĂ CAUZA PENTRU DATA DE 24.03.2016 RĂMÂNÂND ÎN VIGOARE DISPOZIŢIILE DIN ÎNCHEIEREA ANTERIOARĂ
Incheiere de sedinta din 26.11.2015AMÂNĂ CAUZA PENTRU DATA DE 26.11.2015, ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 17.09.2015continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 23.04.2015Amână cauza în vederea continuării deemrsurilor de recuperare a creanţelor pe care debitoarea le are faţă de terţi şi pentru soluţionarea cererii de antrenare a răspunderii patirmoniale.
Incheiere de sedinta din 29.01.2015Continuarea procedurii insolvenţei. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 29 ianuarie 2015, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va încheia un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică în ceea ce priveşte bunul situat în D şi va întocmi şi depune la dosarul cauzei un raport asupra fondurilor şi un plan de distribuire, cu respectarea dispoziţiilor art. 122 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006. Lichidatorului judiciar va întocmi raportul final de activitate, cu respectarea dispoziţiilor art. 129 din Legea nr.85/2006, urmând să procedeze la notificarea creditorilor prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu menţiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de lei, în măsura în care înţeleg să formuleze obiecţiuni împotriva raportului final. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 23.10.2014Continuarea procedurii insolvenţei. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 23 octombrie 2014, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va întocmi şi depune la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, cuprinzând demersurile efectuate în vederea valorificării bunului imobil rămas în patrimoniul debitoarei, anexând dovada acestor demersuri. De asemenea, lichidatorul judiciar va întocmi raportul asupra fondurilor şi planul de distribuire, cu respectarea dispoziţiilor art. 122 din Legea nr.85/2006, în ceea ce priveşte suma în cuantum de 27.534 de lei inclusiv T.V.A. încasată ca urmare a valorificării terenului în suprafaţă de 1.300 de m2 situat în Dej, zona Dealul Florilor, strada Aleea Amurg F.N., judeţul Cluj. În măsura în care se va reuşi valorificarea bunului imobil rămas în patrimoniul debitoarei, practicianul în insolvenţă va întocmi un nou raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi un nou plan de distribuire, cu respectarea dispoziţiilor art. 122 alin.1 şi 2 din Legea nr. 85/2006. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 22.05.2014Încuviinţează cererea formulată de către practicianul în insolvenţă. Continuarea procedurii insolvenţei. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 22 mai 2014, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va întocmi şi depune la dosarul cauzei rapoarte lunare de activitate, cuprinzând demersurile efectuate în vederea valorificării imobilelor existente în patrimoniul debitoarei, anexând dovada acestor demersuri. În măsura în care se va reuşi valorificarea bunurilor, practicianul în insolvenţă va întocmi raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi planul de distribuire cu respectarea dispoziţiilor art. 122 alin.1 şi 2 din Legea nr. 85/2006. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 23.01.2014Încuviinţează cererea formulată de către practicianul în insolvenţă privind comunicarea înscrisurilor depuse la dosar de către O B R SA. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 23 ianuarie 2014, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va continua demersurile de valorificare a celor două terenuri situate , va depune la dosar rapoarte lunare de activitate cu menţionarea demersurilor efectuate. În măsura în care bunurile vor fi valorificate, practicianul în insolvenţă va întocmi raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi planul de distribuire cu respectarea dispoziţiilor art. 122 alin.1 şi 2 din Legea nr. 85/2006. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 19.09.2013Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 19 septembrie 2013, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va continua demersurile de valorificare a celor două terenuri situate în localitatea Dej, prin organizare de licitaţii, astfel cum s-a stabilit în regulamentul de valorificare, va depune la dosar rapoarte lunare cu menţionarea demersurilor efectuate şi în măsura în care bunurile vor fi valorificate va întocmi raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi planul de distribuire cu respectarea prev. art. 122 alin.1 şi 2 din Legea nr. 85/2006. Se va emite o adresă către O B R SA agenţia Dej, solicitându-i să comunice instanţei o copie legalizată după contractul de credit R20002008003918/23.07.2008 şi după contractele de ipotecă prin care debitoarea SC M & T SRL a garantat pentru SC T C SRL restituirea împrumutului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 mai 2013.
Incheiere de sedinta din 30.05.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 30 mai 2013, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va continua demersurile de valorificare a celor două terenuri situate în localitatea Dej, prin organizare de licitaţii, astfel cum s-a stabilit în regulamentul de valorificare, va depune la dosar rapoarte lunare cu menţionarea demersurilor efectuate şi în măsura în care bunurile vor fi valorificate va întocmi raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi planul de distribuire cu respectarea prev. art. 122 alin.1 şi 2 din Legea nr. 85/2006. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 21.02.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 21 februarie 2013, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va continua demersurile de valorificare a celor două terenuri situate în localitatea Dej, prin organizare de licitaţii, astfel cum s-a stabilit în regulamentul de valorificare, va depune la dosar rapoarte lunare cu menţionarea demersurilor efectuate şi în măsura în care bunurile vor fi valorificate va întocmi raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi planul de distribuire cu respectarea prev. art. 122 alin.1 şi 2 din Legea nr. 85/2006.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar. Pune în vedere lichidatorului judiciar să lămurească aspectul legat de valorificarea schelei. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 11 octombrie 2012, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va depune la dosar rapoarte lunare cu menţionarea demersurilor efectuate şi în măsura în care bunurile vor fi valorificate va întocmi raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi planul de distribuire cu respectarea prev. art. 122 alin.1 şi 2 din Legea nr. 85/2006.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 31 mai 2012, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va depune la dosar rapoarte lunare privind descrierea modului de îndeplinire a atribuţiilor şi justificarea cheltuielilor efectuate în condiţiile art.121 alin. (1) şi art.123 din Legea nr. 85/2006 şi dovezile demersurilor efectuate în procedură, în vederea valorificării bunurilor proprietatea debitoarei în măsura în care bunurile vor fi valorificate se va întocmi un raport asupra fondurilor şi plan de distribuire cu respectarea prev. art. 122 alin.1 şi 2 din Legea nr. 85/2006.
Confirmă onorariul administratorului judiciar în cuantum de 700 lei /lună plus TVA pentru activităţile desfăşurate în perioada 24.06.2010-30.09.2010, astfel cum a fost aprobat de către creditori, cu ocazia adunării creditorilor din data de 28 iulie 2011. Confirma onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 700 lei/lună fără TVA, plus 3 % din valorificarea bunurilor şi recuperarea creanţelor, pentru activităţile desfăşurate după data de 30.09.2010, astfel cum a fost aprobat de către creditori, cu ocazia adunării creditorilor din data de 28 iulie 2011. Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 9 februarie 2012, sala 249, ora 8,00,
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 03 noiembrie 2011, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va întocmi şi publica rapoartele de evaluare a bunurilor debitoarei, în cadrul căruia va indica demersurile efectuate în vederea valorificării bunului din averea debitoarei cu respectarea strictă a prevederilor art. 116 şi art. 118 din Legea nr. 85/2006, având totodată obligaţia de a completa şi raportul cauzelor şi împrejurărilor care au determinat starea de insolvenţă a debitoarei.
Încuviinţează cererea de amânare Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 16 iunie 2011, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar are termen în cunoştinţă.
pentru finalizare inventariere bunuri, evaluare, valorificare
Conexarea dosarului nr. 1225/1285/2010 al Tribunalului Comercial Cluj, prezentului dosar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 9 decembrie 2010, sala 249, ora 8,00, pentru când lichidatorul judiciar va prelua documentele contabile de la administratorul statutar al debitoarei, în vederea identificării şi evaluării bunurilor, întocmirea regulamentului de valorificare şi supunerea aprobării comitetului creditorilor şi adunării creditorilor precum şi depunerii la dosar a raportului de activitate.
Aprobă raportul de activitate. Dispune intrarea debitoarei în faliment forma simplificată.
deschide procedura insolventei
Amână cauza, în vederea îndeplinirii procedurii legale de citare cu debitoarea.
Fixează termen pentru examinarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei pentru data de 20 mai 2010, sala 249, ora 8,00, pentru când se vor cita părţile. Se va emite adresă către creditoarea S* R & R G** I**** S** Dej, în vederea comunicării modul de calcul al penalităţilor pretinse prin cererea de deschidere a procedurii şi de a depune la dosar un înscris din care să rezulte plăţile efectuate de debitoare şi documentaţia justificativă ale acestor plăţi cu precizarea cuantumului creanţei, faţă de susţinerile creditoarei depuse la dosarul cauzei prin adresa nr. 167/27 octombrie 2009, conform căreia debitoarea ar fi achitat parţial debitul restant
Susupendat în baza art. 242 punctul 1 Cod Procedură Civilă.
Fixează termen pentru examinarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei pentru data de 17 decembrie 2009, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.