C***** E*** T*****
Intimat PetentI************ D* P****** A* J*** A***** B***** P******
Recurent IntimatS* C*** S*
IntimatAdmite plângerea, precizată. Dispune anularea procesului-verbal de contravenţie seria C.C. cu nr.4654589/31.10.2009 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş – B.M.R. Piteşti şi înlătură sancţiunea aplicată AVERTISMENT. Dispune anularea procesului-verbal de ridicare, a autovehiculului, proprietatea petentului, cu număr de înmatriculare AG 06 HLZ întocmit de intimata S.C. CNCD S.A. , şi pe cale de consecinţă şi a taxei de ridicare transport aplicată petentului, de 300 RON, proces-verbal cu nr.0003964/29.10.2009. Dispune restituirea sumei de 300 RON achitată de petent, acestuia, de către intimata S* C*** S*. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 13.09.2010.
Amână pronunţarea la 13.09.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 06.09.2010.
DISPUNE Încuviinţează pentru petent şi intimata S* C*** S* proba cu înscrisuri. În vederea administrării probei cu înscrisuri acordă un nou termen de judecată. Amână judecata cauzei la 6.09.2010, pentru când se citează intimatul IPJ Argeş – BMR Piteşti. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 7.06.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 07 06 2010. Se citează intimatii cu copia precizării la actiunea initială şi cu mentiunea de a formula întâmpinare. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 19 04 .2010.
Pune în vedere petentului să precizeze plângerea în condiţiile art. 112 Cod proc.civ. şi în raport de prevederile OG nr.2/2001, care reprezintă cadrul general în regimul contravenţiilor şi OG nr.195/2002. Amână judecarea cauzei la 19.04.2010, pentru când se citează intimaţii, S* C*** S* cu copie de pe plângerea formulată. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 22.02.2010.