R**** E******
InculpatB**** I*****
InculpatD****** D**** N******
InculpatM**** S*************
Recurent Parte civilăR**** V* E******
Recurent InculpatAdmite cererea.
1. În baza art 189 alin 2 od penal cu aplicarea art 74 lit a Cod penal condamnă pe inculpatul R**** E******, fiul lui Vasile şi Asineta, născut la 29.10.1961 în Săcuieni, dom în loc Tarcea, nr 126, cu reşedinţa în loc Valea lui Mihai, Str Izvorului, Nr 34, Jud Bihor, cetăţean român, având CNP *********7899, studii 12 clase, fără ocupaţie, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la o pedeapsă de: -4 ani închisoare În baza art 26 Cod penal raportat la art 180 alin 2 Cod penal cu aplicarea art 74 lit a Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de: -2 luni închisoare În baza art 33 lit a şi a art 34 lit b Cod penal, raportat la art 36 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, stabilind în sarcina acestuia pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de: -4 ani închisoare în detenţie În baza art 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 12.09.2009 şi până la data de 20.01.2010. Dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art 71 alin 2 cod penal. 2. În baza art 189 alin 2 Cod penal condamnă pe inculpatul B**** I***** fiul lui Sandor şi Eva, născut la data de 17.09.1967 în Marghita, Jud Bihor, dom în loc Săcuieni, Str Iosif Vulcan, Nr 25, Jud Bihor, cetăţean român, având CNP *********2891, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, la o pedeapsă de: -7 ani şi 2 luni închisoare În baza art 180 alin 2 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de: -6 luni închisoare În baza art 33 lit a şi a art 34 lit b Cod penal, raportat la art 36 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, stabilind în sarcina acestuia pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 2 luni închisoare, pe care o sporeşte la 7 ani şi 4 luni astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de: -7 ani şi 4 luni închisoare în detenţie În baza art 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 12.09.2009 şi până la data de 20.01.2010. Dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art 71 alin 2 cod penal. 3. În baza art 189 alin 2 cod penal cu aplicarea art 74 lit c Cod penal condamnă pe inculpatul DASCĂLU DORU NICOLAE, fiul lui Constantin şi Maria, născut la 15.04.1989 în Vulcan, Jud Hunedoara, dom în loc Resighea , Nr 93, Jud Satu Mare, cu reşedinţa în loc Oradea, Str Poieniţei, Nr 27, Bloc C3, Ap 51, Jud Bihor, cetăţean român, având CNP *********3822, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, la o pedeapsă de; -4 ani închisoare În baza art 180 alin 2 cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de: -6 luni închisoare În baza art 33 lit a şi a art 34 lit b Cod penal, raportat la art 36 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, stabilind în sarcina acestuia pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte la 4 ani şi 4 luni astfel că inculpatul va avea de executat o pedeapsă rezultantă de: -4 ani şi 4 luni închisoare în detenţie În baza art 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 12.09.2009 şi până la data de 20.01.2010. Dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art 71 alin 2 cod penal. În baza art 313 din Legea nr 95/2006 obligă pe inculpaţi în solidar la 1537,45 lei cheltuieli de spitalizare în favoarea părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea cu sediul în Oradea, Str Republicii, nr 33, Jud Bihor. În baza art 346 Cod de procedură penală raporta la art 14 Cod de procedură penală şi art 998 Cod civile obligă pe inculpaţi în solidar la 3000 lei despăgubiri civile şi 3500 lei daune morale în favoarea părţii civile M**** S************* dom în loc Valea lui Mihai, Str Republicii, Nr 4, Bloc U1, Sc A, Ap 11 Jud Bihor. În baza art.191 Cod pr. penală obligă pe inculpaţi 3 000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului câte 1 000 lei fiecare. În baza art 193 Cod de procedură penală obligă pe inculpaţi la suma de 1 000 lei cheltuieli judiciare în favoarea părţii civile M**** S*************.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 15 MARTIE 2011.
in vederea asigurarii asistentei inculpatului Dascalu Doru Nicolae stabileste termen la 8.03.2011
LIPSĂ DE PROCEDURĂ CU INCULPAŢII , PARTEA CIVILĂ SPITALUL JUDEŢEAN DE RUGENŢĂ ŞI CU MARTORII
Constată că excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr. 47/1992 şi în consecinţă admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 6 alin 1 şi 4 cod de procedură penală, art 70 alin 2 Cod de procedură penală, art 171 alin 1 cod de procedură penală şi art 224 alin 1 şi 3 cod de procedură penală, faţă de prevederile art 24 alin 1 şi 2 din Constituţia României, art 6 paragraful 1 şi 3 lit c şi d din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În baza art. 29 alin. 5 din legea nr. 47/1992 republicată, art 303 alin 6 Cod de procedură penală, suspendă judecarea cauzei, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională. Trimite întregul dosar la Curtea Constituţională a României .
În baza art 160b Cod de procedură penală stabileşte că măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii R**** E******, fiul lui Vasile şi Asineta, născut la 29.01.1961 în Săcuieni, B**** I***** fiul lui Sandor şi Eva născut la 17.09.1967 în Marghita, Dascălu Doru Nicolae, fiul lui Constantin şi Maria, născut la 15.04.1989 în Vulcan, Jud Hunedoara, în prezent arestaţi aflaţi în Penitenciarul Oradea este temeinică şi legală. Menţine în continuare pe inculpaţi în stare de arest preventiv.
În baza art 160b Cod de procedură penală stabileşte că măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii R**** E******, fiul lui Vasile şi Asineta, născut la 29.01.1961 în Săcuieni, B**** I***** fiul lui Sandor şi Eva născut la 17.09.1967 în Marghita, Dascălu Doru Nicolae, fiul lui Constantin şi Maria, născut la 15.04.1989 în Vulcan, Jud Hunedoara, în prezent arestaţi aflaţi în Penitenciarul Oradea este temeinică şi legală. Menţine în continuare pe inculpaţi în stare de arest preventiv. Respinge cererea privind liberarea provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R**** E******. Amână judecata pentru termenul din 12.01.2010 pentru când se citează martorii.
În baza art 67 Cod de procedură penală încuviinţează probele propuse de către reprezentatul parchetului şi apărătorii părţilor respectiv proba cu martorii: Salvardy Levente dom în loc Şimian, Nr 304, Karetka Janos Marius dom în loc. Oradea, Str Grădinarilor, Nr 24, Bloc Pb 58, Ap 16, Boitor Andrei Florin dom în loc Văşad, Nr 477, Szilagyi Attila dom înn loc. Valea lui Mihai, Str Szent Gyorgy Albert, Nr 18, Kis Iozsef Csaba dom în loc. Valea lui Mihai, Str Horea Nr 20, Olah Imre dom în loc. Valea lui Mihai, Str Izvorului, Nr 49, Rencsik Robert Şandor dom în loc. Valea lui Mihai, Str ! Decembrie, Nr 79, Deak Joszef dom în loc Valea lui Mihai, Str breslelor, Nr 20/A, Medve Maria dom în loc. Valea lui Mihai, Str Republicii, Nr 4, Bloc U1, Sc A, Ap 11, Kereszturi Erzsebeth-Katalin dom în loc Valea lui Mihai, Str Revoluţiei, Nr 60. În baza art 160b Cod de procedură penală, constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor ,dispune menţinerea arestării preventive a acestora . Amână judecata pentru termenul din 08 decembrie 2009 pentru când se citează martorii Salvardy Levente, Karetka Janos Marius, Boitor Andrei Florin de la adresele arătate mai sus. Se face adresă la Spitalul Clinic Judeţen Bihor în vederea comunicării actului de constituire de parte civilă a acestuia, în urma spitalizării părţii vătămate. Se indică perioada spitalizării şi secţia unde a fost internat.
Respinge cererea privind liberarea provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul DASCĂLU DORU NICOLAE, fiul lui Constantin şi Maria, născut la data de 15.14.1989 în loc. Vulcan, jud. Hunedoara, domiciliat în loc Resighea, Nr 93, Jud Satu Mare, cu reşedinţa în loc Oradea, str. Poieniţei, Nr 27, Bloc C3, Ap 51, jud. Bihor, cetăţean român, 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, având CNP. *********3822, arestat preventiv aflat în Penitenciarul Oradea. În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art 3001 Cod de procedură penală stabileşte că măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii R**** E******, fiul lui Vasile şi Asineta, născut la 29.01.1961 în Săcuieni, Balla Isvan fiul lui Sandor şi Eva născut la 17.09.1967 în Marghita, Dascălu Doru Nicolae, fiul lui Constantin şi Maria, născut la 15.04.1989 în Vulcan, Jud Hunedoara, în prezent arestaţi aflaţi în arestul Poliţiei Judeţene Bihor este temeinică şi legală. Menţine în continuare arestarea preventivă a inculpaţilor. În baza art 313 Cod de procedură penală preschimbă termenul de judecată, stabilit iniţial prin procedura de repartizare aleatorie, pentru data de 8 decembrie 2009, noul termen fiind pentru data de 10 noiembrie 2009, pentru când părţile urmează a fi citate.