S********* V******
ReclamantŞ*** I**
PârâtRespinge acţiunea. Respinge capătul de cerere al pârâtului privind cheltuielile de judecată (nu s-au depus acte). Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.03.2009.
Admite cererile formulate de apărătorii părţilor şi acorda termen în continuare la data de 16.03.2009 în vederea studierii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 16.03.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2009
Dispune efectuarea unei expertize de către un inginer în instalaţii, respectiv Păunescu Adriana, cu un onorariu de 600 lei, în sarcina reclamantei. Expertiza va avea ca obiective: - să se precizeze care este cauza umezelii şi de unde provine aceasta; - să se precizeze dacă improvizaţia, adică duşul deschis permite infiltrarea apei; - ce determină scurgerea apei în baia reclamantei; - dacă aceasta este o conductă comună sau o conductă ce ţine de apartamentul proprietatea pârâtului, pentru a se putea concluziona în mod cert dacă vinovăţia aparţine pârâtului sau asociaţiei de proprietari (ce răspunde pentru funcţionarea părţilor comune ale blocului); - dacă pârâtul a schimbat duşul; - să constate dacă în prezent este montată o cadă în locul duşului; - să se stabilească contravaloarea lucrărilor ce se impun pentru repararea băii; - să constate dacă pârâtul are duş deschis sau cabină; De asemenea, expertul să aibă în vedere şi obiectivele stabilite anterior casării şi cele solicitate prin cererea de probatoriu depusă la dosar de reclamantă la data de 9.02.2009. Pune în vedere apărătorului reclamantei să achite onorariul stabilit pentru efectuarea expertizei, în termen de 5 zile. Respinge cererea privind încuviinţarea probei testimoniale cu 1 martor, solicitată de avocat Rădulescu Dumitru, pentru a face dovada situaţiei de fapt şi că întradevăr există cabină de duş, întrucât acestea vor fi stabilite de către expertul desemnat în cauză. Amână judecarea cauzei la 9.03.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2009.