Dosar 19777/212/2009 din 08.07.2009

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19777/212/2009
Data dosar:
08.07.2009
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
SECTIA CIVILA
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2010 la ora 08:30

    Complet: C8
  • Soluţionare

    Hot. 28.01.2010 Admite plângerea formulată de către petentul Gavrilă Andrei, asistat de ocrotitor legal Nijloveanu Mariana, în contradictoriu cu intimatul I.G.P.R. – Serviciul Transporturi – Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa – Postul de Poliţie TF Constanţa, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria AP nr. 0871101/04.07.2009. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii, aplicate în cuantum de 125 lei, cu avertismentul. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi recomandă acestuia respectarea pe viitor a dispoziţiilor legale încălcate. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.01.2010.

  • Sedinta din data de 07.01.2010 la ora 08:30

    Complet: C8
  • Încheiere

    TERMEN: 28 ianuarie 2010 - pentru lipsă de procedură

  • Sedinta din data de 19.11.2009 la ora 08:30

    Complet: C8
  • Încheiere

    Dispune repunerea pe rol a cauzei în vederea suplimentării probatoriului. T. 07.01.2010.

  • Sedinta din data de 22.10.2009 la ora 08:30

    Complet: C8
  • Amânat

    Pentru a se cita intimata cu copie de pe acţiune şi cu menţiunea de a depune documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie.

Flux dosar


Actualizare GRPD