Dosar 19797/280/2009 din 15.12.2009

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19797/280/2009
Data dosar:
15.12.2009
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.10.2012 la ora 10:00

    Complet: C1-5
  • Admite cererea

    Admite acţiunea precizată. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 10954,72 lei, reprezentând despăgubiri civile (contravaloare servicii de transport internaţional), reactualizată la data plăţii. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 783 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2012.

  • Sedinta din data de 28.05.2012 la ora 10:00

    Complet: C1-5
  • Amână cauza

    Emite adresă către reclamantă pentru ca, până la termenul de judecată acordat, să depună la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură al instanţei, dovada citării pârâtei S* B*** M**** S**, cu ultimul sediu cunoscut în comuna Bascov, str. Serelor, nr. 15, judeţ Argeş, prin publicitate, prin publicarea citaţiei într-un ziar mai răspândit, în condiţiile stabilite de art. 95 alin. (3) Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 10.10.2011 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • 155/1 c.pr.civ

    Suspendă soluţionarea cauzei potrivit art. 155/1 C.pr. civ., până când reclamanta prin lichidator va preciza sediul actual al societăţii pârâte. Cu recurs pe toată durata suspendării la Tribunalul Comercial Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 10 2011.

  • Sedinta din data de 27.06.2011 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Amână cauza

    Pentru lipsă procedură, Amână judecata la data de 10 10 2011, pentru când se citează pârâta S* B*** M**** S** la sediul din str. Serelor nr. 15, comuna Bascov, jud Argeş Cu recurs odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2011

  • Sedinta din data de 02.05.2011 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Amână cauza

    Pentru lipsă de procedură, Amână judecata la data de 27 06 2011. Emite adresă către ORC Argeş, în sensul celor arătate în considerente. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2011

  • Sedinta din data de 14.06.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Suspendat

    Suspendă soluţionarea cauzei, potrivit art. 1551 Cod proc.civ., până când reclamanta îşi va preciza acţiunea, respectiv c/v în lei a sumei solicitate, pentru a se verifica taxa de timbru. Cu recurs pe toată durata suspendării la Tribunalul Comercial Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 14.06.2010.

  • Sedinta din data de 26.04.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Se citează părţile, reclamanta cu menţiunea de a-şi preciza acţiunea formulată, respectiv contravaloarea în lei a sumei solicitate, precum şi cu menţiunea să se prezinte pentru a-şi susţine probe în susţinerea acţiunii formulate. Amână judecarea cauzei la data de 14.06.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 26.04.2010.

  • Sedinta din data de 01.03.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 26.04.2010, pentru când se citează părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 1.03.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD