S******* C***** L****
ReclamantA******** D* P********** N***** P******
PârâtRespinge excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta Asociaţia de Proprietari nr. 144 Piteşti, iar pe fond respinge actiunea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25 10 2010.
Amână pronunţarea la data de 25 10 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 10 2010.
Acordă un nou termen de judecată în cauză pentru a pune în discuţie necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească clar dacă reclamanta datorează cheltuieli de întreţinere aferente apartamentului proprietatea sa pe perioada octombrie 2008 – decembrie 2009 şi a se stabili dacă calculul acestora s-a efectuat corect de pârâtă pentru a se stabili în concret cât datorează aceasta asociaţiei de proprietari. Se citează reclamanta conform art. 85,107 C. proc.civ. Amână judecarea cauzei la 18.10.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 August 2010
NUMELE LEGII DISPUNE Admite pentru reclamantă administrarea probei cu înscrisuri. Respinge cererea formulată de către reprezentanta pârâtei, de a se acorda cuvântul pe fond la acest termen de judecată şi acordă un nou termen pentru administrarea probei cu înscrisuri. Se citează reclamanta. Amână judecarea cauzei la 24.08.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 7.06.2010.
Repune cauza pe rol în vederea administrării probatoriului la cererea pârâtei Asociaţiei de Proprietari nr.144 Piteşti. Fixează termen la 7.06.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 3.05.2010.
Amână pronunţarea la 3.05.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 26.04.2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către pârâtă, în sensul acordării unui termen pentru a-şi angaja apărător. Se citează părţile, reclamanta cu menţiunea de a face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 16 lei, respectiv câte 8 lei pentru fiecare petit în parte, şi a timbrului judiciar de 0,6 lei, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la 26.04.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 01.03.2010.