G****** C* C*********
InculpatA****** I* V*******
InculpatA****** C* M****
InculpatP***** I**
Parte civilăS******* J******* B****
Parte civilăÎn temeiul art. 195 Cod procedură penală; Admite cererea de îndreptare eroare materială din oficiu; Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 32/D/2010 pronunţată în dosar penal nr. 1980/110/2009 al Tribunalului Bacău în sensul că se va trece numele inculpatului GALAVAN CONSTANTIN în loc de Galavan Costică cum greşit s-a menţionat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru partea civilă P***** I** şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.02.2010.
În baza art.20 cp rap. la art. 174-175 lit. i, art. 176 lit. c cp cu aplic. art. 37 lit. a cp condamnă inculpatul GALAVAN COSTICĂ, la pedeapsa de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi b cp pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. În baza art.61 al1 cp revocă liberarea condiţionată privind restul de 1372 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sent. pen. 15/21.03.1996 a Tribunalului Călăraşi şi contopeşte acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi b cp pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 al. 2 cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 350 cpp menţine starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 88 cp deduce din pedeapsă durata reţinerii din 09.12.2008, ora 16,30 şi arestării preventive de la 10.12.2008 la zi În baza art. 118 lit. b cp dispune confiscarea cuţitului ce a fost folosit la săvârşirea infracţiunii. În baza art. 180 alin. 1 cp condamnă inculpatul ADRAGĂI VASILICĂ, la pedeapsa de 1000 lei amendă penală. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 63 ind. 1 cp În baza art. 180 alin. 1 cp condamnă inculpata ADRAGĂI MARIA, la pedeapsa de 1000 lei amendă penală. Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 63 ind. 1 cp În baza art. 313 din Legea 95/2006 modificat prin art. 1 pct.34 din OUG 72/2006 obligă inculpatul Galavan Constantin la plata următoarelor sume: 2947,97 lei, actualizată la data executării, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părţii civile P***** I** în perioada 08.10.2008 – 20.10.2008 şi 552,6 lei,, către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Bacău, reprezentând cheltuieli de transport efectuate cu partea civile P***** I** la data de 08.10.2008. În baza art. 14 şi 346 cpp rap. la art. 998 ş.u. c.civ. admite în parte acţiunea civilă şi obligă în solidar inculpaţii către partea civilă P***** I** la plata sumei de 30650 lei din care 30000 lei daune morale şi 650 lei daune materiale. În baza art. 189 cpp onorariu avocat oficiu Munteanu Luminiţa în sumă de 300 lei va fi suportat din fondurile MJ. În baza art.191 al. 1,2 cpp obligă inculpatul Galavan Constantin la plata sumei de 300 lei, inculpaţii Adragăi Vasilică şi Adragăi Maria la plata a câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru partea civilă P***** I** şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi 04.02.2010.
TERMEN 04.02.2010 ORA 9,00 C4 , lipsă relaţii
termen 14.01.2009 ora 9,00 C4 direct, menţinere stare de arest.
termen 08.12.2009 ora 9,00 CD8-
termen la 05.11.2009 ora 9,00 CD8 pentru citare martor cu mandat de aducere, revenire la relaţii, menţine starea de arest a inculpatului.
termen 08.10.2009 ora 9,00 CD8 pentru lipsa martorilor, menţine starea de arest a inculpatului Galavan C. C-tin.
T.3.09.2009 ORA 9,00 D8
Pentru a fi emisă adresă inculpaţilor Adragăi Vasilică şi Adragăi Maria că a fost reziliat contractul amână judecata la data de 20.08.2009 D 8
termen 23.06.2009 ora 9,00 CD8 pregătirea apărării, menţine starea de arest a inculpatului.
termen 26.05.2009 ora 9,00 CD8 pentru citare martori cu mandat de aducere
În baza art. 300/1 al. 1 C.p.p. constată că măsura arestării preventive este legală şi temeinică . Conform art. 300 /1 al. 3 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului Galavan Constantin . respinge ca nefondată cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive. Cu recurs în 24 ore de la pronunţare, ora 11,46.