D********* – B****** D* P****** R******
IntimatN****** A******** C******
ReclamantAdmite plângerea. Anulează în întregime procesul verbal contestat. Dispune restituirea amenzii în cuantum de 120 lei achitată cu chit. seria PCA nr.1356742/11.12.2009 Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
În baza art.167 C.p.c, urmează a încuviinţa pentru părţi probele astfel cum au fost solicitate, respective pentru contestator proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia va fi audiat un martor, respectiv Tudorache Sorin, iar pentru intimată proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia va fi audiat un martor, respectiv martorul asistent Dumitru Costel, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, În vederea administrării probatoriului, urmează a amâna cauza, motiv pentru care,