S* C**** D*** A*** S**
Pârât debitorS* F**** C***** S**
Reclamant creditorAdmite excepţia netimbrării cererii, invocată din oficiu. Anulează cererea ca netimbrată. Cu recurs.
Constatată că pentru acest termen de judecată, nu este îndeplinită procedura de citare cu contestatoarea-debitoare şi potrivit dispoziţiilor art. 107 rap. la art. 85 cod procedură civilă, care prevăd că preşedintele va amâna cauza ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea dispoziţiilor legale, sub pedeapsa nulităţii şi nici nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor în faţa instanţei, va dispune amânarea cauzei. În temeiul Legii nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 277/07.07.2009, va menţine în sarcina contestatoarei-debitoare, obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19.00 lei şi timbru judiciar în valoare de 3 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. În acest sens,
Faţă de cererea formulată de către contestatoarea-debitoare, de acordare a unui nou termen în vederea angajării unui apărător şi a pregătirii apărării, având în vedere faptul că aceasta a formulat/introdus cererea de chemare în judecată la data de 23.12.2009, aşa cum rezultă şi din rezoluţia de primire a cererii, instanţa o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât de la data primirii cererii şi până în prezent, partea avea suficient timp pentru pregătirea apărării. În temeiul Legii nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 277/07.07.2009, va pune în vedere creditoarei, prin citaţie, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19.00 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. În acest sens,